Românul obişnuit

Descriere:

Românul obişnuit, cetăţeanul şi stăpânul de drept al acestor locuri este răpus în ultimul timp de sentimente urâte, contradictorii sufocante. Conştient s-a închis în carapacea formală pentru a se apăra. Eh, pentru a se apăra de mârlănia şi reproducerea non-valorilor, de mass-media dezastrelor şi de încercare de-a polariza populaţia şi a o face partizană unei sau alteia dintre maimuţele politice.
Eh, este aşa de greu să mai poţi vedea un apus, să te bucuri de răsăritul soarelui, să te uiţi la stele, să asculţi în taină valurile mării, este aşa de greu când eşti răpus de oboseală fizică şi morală. Este aşa dificil când simţi cum ţi se fură timpul, când sufletul te doare, când cazi de oboseală şi nu mai poţi nici să te rogi Bunului Dumnezeu, şi a doua zi trebuie să-ţi reiei calvarul. Când sufletul îţi plânge când eşti înconjurat de minciuni şi cadavre vii şi la serviciu şi pe forum, peste tot. Simţi că nu mai poţi când vezi că moralitatea aproape că nu mai există, şi urâciunea, anormalitatea şi urâciunea sunt cotidiene. Se hăhăie pe mass-media şi sunt linse chiar şi aici pe forum.
Eh, mi se spune că sunt „dus”, şi de către cine oare, de către cadavre vii care în impertinenţa lor îţi râd în faţă când le spui că sunt morţi, şi că a fi viu nu este numai a băga la maţ şi a produce materii fecale.
Eu, nu-mi place aceste cuvânt eu, aşa că am să spun noi, şi vorbind aşa mă refer la popor, nu la populaţia care se flatulează în extaz, cei care suferă, speră şi încearcă cu ultimele resurse să schimbe, să deschidă ochii şi să lupte cu răul. Cu acest rău, ce acum ne vrea sufletele, pentru că cele ale uneltelor politice le are deja…Sunt o grămadă de oligofreni, buhăiţi şi guşaţi, care şi-au vândut sufletul pentru a bese într-o viaţă de huzur, şi care acum te sfidează cu neruşinarea lor. Este greu, of Doamne, să te păstrezi cu demnitate, dar parcă îţi vine a le plânge de milă pentru cei ce se vând sau s-au vândut pentru avantaje materiale, şi cu alchimia dracului vor să facă aur din noroi.
Eh, nu ar trebui să vorbim despre lacrimile, despre ciuda, despre drama pe care o trăim, cei câţiva, care-şi vâd ţara sfâşiată, şi condusă de nemernici şi jigodiile naţionale şi internaţionale sfidând şi călcând în picioare adevărul, frumosul, şi bălăcindu-se în cocina de aur. Dar, chiar şi acum simt, şi şi pentru el scriu, că simt că suntem uniţi şi dacă nu ne cunoaştem, şi care ştim şi care luptăm ca să râmânem vi.
Ne amuzăm copios de strategia lor grotească de a găsi terorişti peste tot, când defapt iei sărmanii sunt cuiburi ale răului, şi vase ce vor fu sparte de mânia Olarului.
Mă amuză, pardon, ne amuză feţele elitelor, acelor iniţiaţi în alchimia materiilor fecale, şi care şi-au vândut sufletul pentru iluzia puterii…pentru vreo câţiva ani, sărmanii.
Eh, noi ne găsim greu locul în societatea asta coruptă şi ruptă de Dumnezeu, în această ciorbă nonvalorică, dar îi facem faţă, chiar dacă numai cu scârbă, şi pe unde mergem nu suntem deacord şi nu putem accepta ceea ce ni se pregăteşte, pentru că suntem integrii, inteligenţi şi loiali, suntem pregătiţi să reuşim chiar dacă părem dezbinaţi.
Avem spiritul liber, şi care ne-a făcut şi ne face să fim ce suntem astăzi. Suntem noi, şi asta ne face mai puternici, şi cu toate că uneori în anumite momente parcă urâm viaţa şi suntem ispitiţi ca la nivel inconştient să devenim şi noi inconştienţi.
Eh mă uit cu alţi ochi la societatea asta, şi cred că şi societatea se uită la noi ciudat, dovada de cum mă văd licheluţele pe mine. Ne simţim excluşi, cu toate că proştii nu înţeleg că noi ne excludem că nu putem trăi într-o lume fabricată într-o lume băsească, pontească. Noi ne-am născut ca să rezistăm, să luptăm aşa cum au făcut-o strămoşii noştri şi să păşim pe treapta următoare.
Cu toate că suntem diferiţi şi fiecare dintre noi are altă ocupaţie, avem totuşi lucruri personale, comune, şi ne emoţionează şi ne înflăcărezp atunci când unul dintre noi scrie sau vorbeşte despre Dumnezeu, România sau Poporul Român. Încercăm să rezistăm la totate nivelele, poate că suntem cei care au evoluat în a fi…
Este creştineşte, este uman, şi poate de aceasta maimuţelor din societatea noastră le este aşa de greu, trebuie să ai elementarul bun simţ, să-ţi iubeşti şi să-ţi ajuţi aproapele, să iei sarcina cea grea a celui neviaş şi mai slab. Este o chestiune de moralitate să faci bine, şi este ceea ce trebuie să facem. Eh, interacţionăm cu „ei”, eh cu maimuţele ca să fie mai simplu, peste tot în societate, ne îmbrăcăm la fel, sunte dispuşi strategic dar fără un plan şi deci suntem peste tot împreună, dar eh, în tabere diferite.
Este o chestiune de timp când mult mai mulţi vor realiza ce trebuiau demult să realizeze. Eh, suntem noi toţi, cei care putem şi realizăm că putem
Sunt convins că nu mulţi vor înţelege prea bine ce am scris, şi nu pentru că ar fi ceva sofisticat, ci pentru că aşa ceva trebuie să citeşti cu inima. Dar eu am scris aceste rânduri pentru acei câţiva, puţini care cred în Dumnezeu şi care luptă.